sâmbătă, 27 octombrie 2012

M-a atins cu o ţintă la suflet..


Buna dragele mele,


Zilele astea am primit un mesaj de la o prietena din Spania..

"Știi, deja au trecut două luni… Trec zilele, nopțile, ore-n șir... Iar minutele incet incet fac gaură în ființa mea, precum picăturile de ploaie in pietre. Mă usuc și-mi pierd culoarea... mă simt ca un tablou de a lui Miquel Angelo – timpul mă umple de praf și dezesperare, însa, și doar rămîne ca speranță că acolo undeva mai sunt pictate cu dragoste culorile ființei mele. 
     Știi ce vreau? O zi... doar una... acolo, unde împreuna aduceam răsăritul soarelui și petreceam apusurile. Cînd fugeam in văi, și unicul lucru care ne era în grijă era că nu ne vom opri, că picioarele ne vor trăda și ne vor duce undeva departe. Nu știu de ce, insă acum cînd cobor văile, îmi e frică să cad. Erai tu acea inceredere? Dacă da, te rog revino! Ții minte papuceii roz? Iți plăceau atit de mult și în fiecare zi făceam schimb. Dar ce folos dacă peste cinci minute ajungeam disculțe pe tzărîna caldă. Știi de ce mi-i poftă? De vișini și nuci. Nu de orișicare, de acelea de acasă, ca atunci, cînd îmi încăpeau doar două vișini într-o mîna. Și nuci de acelea, care așteptam cu nerăbadare să ni se dea miezul dulce. Albi, albi... albi ca neaua eram, și ochii limpezi ca apa cristalină a izvoarelor. Ce văzuse ochii ceea pînă atunci? Nimic!
     Timpul... a luat cu el absolut tot! Tot ce am avut mai scump. Simt că mă pierd pe zi ce trece in rutină. Nu știu cum, nici cînd, nici de ce... însa cînd am deschis ochii, nu am mai găsit nimic, nimic din ce am avut, nimic din ceea ce era atit de sfint... La timp sa mai adăugat pe parcurs și distanța, iar asta a fost cu adevărat culmea!
     Tu! Cum? De ce? Shi cind? Nu mai exist... daca nu eshti tu..."

Cam acesta a fost mesajul-scrisoare..

Ce pot sa spun, e ca inima imi fierbe de zi cu zi, si spun acum ferm -  ca dorul este acea valoarea care te transforma pur si simplu intr-o substanta chimica, dorul este un organ de cunoastere a infinitului.

Si cum spunea Lucretia Ionescu Buiciuc :
"Când o să-mi fie dor
de tine, într-o noapte,
am să-ţi bat în geam
cu degete de ploaie.
Să nu tresari
când va tuna afară
E dorul meu
ce te cheamă."
asta este dorul, un sentiment intiparit, oriunde ai fi, el te gaseste.




p.s.: Sanda

3 comentarii:

Sanda's Portfolio spunea...

Dor... <3

Anonim spunea...

FETELE MELE DRAGI

Doina spunea...

Love and Miss

<3

Trimiteți un comentariu