Creaţie proprie : În gară, iar doare

În gară, iar doare

Timpul ne strînge pe toţi,

Scurge din noi ani şi minute

Iar oamenii pleacă ca trenul

Lasînd o gară de urme durute.

Dorul a devenit  obişnuinţă

Ce roade-n suflet cu ecou

Plînge amarnic acea fiinţă

Ce-aşteaptă măcar un gest nou.

Toamna iar bate în geam,

Din mine cad Frunze

de dragoste,

de timp,

şi răbdare.

Doamne, făcuta-I vreodată un neam

în care răsare doar soare?

un copil

o mamă

un iubit

aşteaptă toţi să vă intoarceţi

privesc pe geam îndureraţi,

cu sufletul zdrobit.

şi plîng amintiri

şi strîng doar fărîme

sădesc …speranţe

în ziua de mîine.

Distanţa e ploaie,

 inundă gîndul cu durere,

Oamenii ce nu mai vin acasă,

Lăsatau în urmă numai tăcere.

Veniţi acasă , oameni dragi

Călcaţi orgoliul şi mîndria

Fiţi flori, dar nu copaci

înflorind din voi armonia.

**Poezie dedicată oamenilor ce-au plecat peste hotarele ţării şi sunt aşteptaţi de copii, mame şi surori.

2013 Toate drepturile rezervate

Urmează-ţi visele! (S.D.)

Cu multă dragoste,