Nu ştiu de ce am ales poezia.
Nu ştiu de ce această cale este cea mai desăvârşită pentru a-mi exterioriza emoţiile.
Nu ştiu de ce sunt mult mai sensibilă atunci când scriu.
Nu ştiu de ce devin mai bună prin vers.
Nu ştiu de ce am început a scrie...
şi totuşi există o explicaţie. Anume durerea, suferinţa şi greutăţile m-au făcut să izvorăsc a creaţie, iar atunci când sufletul nu mai putea lupta, a apărut poezia în viaţa mea şi a creat acea relaţie dintre vocea interioară şi Dumnezeu, versul fiind unul strigător la cer.
Iar acum, zi de zi mă autodescopăr, mai găsesc o altă Doină în mine, nu numai cea ,,de jale sau înstrăinare" , astăzi ,,mi-o spui tu care" prin mesajele primite zilnic.
Uneori mă simt vinovată în faţa voastră, şi ştiţi de ce? pentru că versul meu conţine mesaje actuale. Eu nu pot scrie la comandă, chiar dacă o fac, oamenii, citindu-mi versul, nu mă regăsesc acolo...
Şi spuneam, uneori mă simt vinovată în faţa voastră prin faptul că poeziile mele nu sunt printre cele mai îmbucurătoare, eu scriu ceea ce simt, ceea ce mă determină s-o fac e realitatea. Iar atunci când primesc mesaje, comentarii în care oamenii îşi găsesc un loc aparte în poezia mea şi suferă odată cu mine , mă simt vinovată , pentru că le-am apăsat şi lor pe rană...şi cu siguranţă doare.
Şi totuşi, vă sunt recunoscătoare TUTUROR ! Ştiu că versul meu e dur, e dureros, e rupt din realitate, e plin cu amintiri, dar e ADEVĂRAT, şi cel mai mult contează pentru mine ca el să fie acceptat aşa cum este. Nu există o regulă cum să scrii, nu există oameni care să îţi spună cum să scrii, e ca şi cum te-ar învăţa să simţi, să trăieşti.
VĂ MULŢUMESC ! PRACTIC, TRĂIESC CU VOI ŞI FIECARE DINTRE VOI AVEŢI UN LOC ÎN INIMA MEA, DEVENIM O FAMILIE, IAR ACOLO E LOC DOAR DE DRAGOSTE ÎNVĂLMĂŞITĂ DE CREAŢIE !
p.s.: Toate mesajele, comentariile, criticile mă fac să cresc, să scriu şi să simt dublu. <3
Cu drag şi cu inimă deschisă,
p.s. : îţi mulţumesc D.L pentru logo.
