luni, 14 octombrie 2013

Bring your soul in music







Cu drag,

miercuri, 9 octombrie 2013

Viaţa imprevizibilă



Viaţa e neclară.
Ea niciodată nu-ţi va zice ce ai de înfruntat sau ce ai de cîştigat. Există o mulţime de situaţii confuze, tu ai devenit actorul ce aşteaptă fiecare rol cu speranţe. Printre culisele anilor tot ceea ce ne loveşte de la spate ne lasă fără cuvinte. Pierdem oameni dragi, pierdem persoane necunoscute , dar care în subconştientul nostru au fost cele mai dragi.
Plîngem, suferim şi nu credem. De ce? Pentru că cei care nu au greşit cu nimic li s-au oferit o soartă grea.
Mulţi ne privesc şi ne încurajează, ne fac să devenim mai puternici, să privim în viitor cu speranţe, dar care e rolul nostru atunci cînd eşti un om cumsecade, îţi trăieşti viaţa frumos şi puţin, iar ea te pocneşte pe la spate cu tragism. Iar altul îşi bate joc de destin, consumă tutun întrega viaţă şi nu-i pasă de clipele petrecute, detestă viaţa şi nu preţuieşte, iar el trăieşte ... PARADOX. Cel care avea nişte scopuri şi credinţă în viaţă - ni l-au luat, iar cel care îşi bate joc de viaţă rămîne trăitor printre rînduri. Iarăşi PARADOX.
Atît de neclar e totul. Mă pierd printre faptele mele şi nu mai ştiu care-s principiile vieţii, sa fii optimist şi să te înalţi în ceruri la vîrsta fragedă de 15 ani sau să trăieşti cu prezentul şi cu clipa de azi? Iarăşi paradox.
Iar tu rămîi actorul din scena ta, culisele sunt imprevizibile şi şcena se poate distruge în orice clipă. Rolul tău din această zi este să iubeşti viaţa, să zimbeşti în fiecare zi şi să nu te uiţi în urmă, să trăieşti facînd ceea ce-ţi place, ceea ce iubeşti şi ceea ce adori. Doar aşa vei conştientiza că ai trăit. Viitorul trebuie planificat, dar prezentul trebuie savurat.
Tot ceea ce am acum sunt ai mei şi ale mele.

PROMIT să iubesc
promit să preţuiesc
promit să savurez clipa
promit să învăţ din fiecare necaz al omului
promit să ajut cu tot ce am pe fiecare
promit să acord timp celor mai mici detalii, chiar dacă nu-s semnificative
promit să fiu EU şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot.

Ce ai făcut tu azi? Ce ai simţit tu azi? Eu am simţit durere şi beznă. Ce mai am de făcut? Am de gîndit ...
De ce scriu aici? Pentru că poate prin scris mă vei auzi.
Mi-e dor...
E durere, cîntă durerea
pentru că altceva nu sună
iar regretele se urmăresc
şi tu eşti printre noi, eu ştiu asta.

RĂMÎI VICTOR ÎN INIMILE NOASTRE ACEL VICTOR OPTIMIST ŞI CU SUFLETUL PLĂPÎND.










joi, 3 octombrie 2013

Omagiu lui Victor


Victor este băiatul-speranţă. 
Recent a fost diagnosticat cu leucemie acută, spre marea îndurerare organismul nu a rezistat, a cedat.
Victor Moscalenco - omul care mereu încuraja neuitîndu-se la problema lui, s-a stins din viaţă.

Mi-a fost suficient să-l cunosc mai mult pe Victor prin skype, deja cînd se afla în Italia. El era cel care a zis : ,,Doar tu eşti acea persoană cu care pot vorbi în italiană, dar gîndi în română. "
Aveam ceva comun... probabil optimismul care îl posedam ambii.
Cred că o să mă exprim mai bine prin intermediul poeziei, cu speranţa că o va auzi şi el.




In memoriam...


O lume întreagă plînge amarnic
Amintirile se scurg  în van
îl chemi şi îi vorbeşti acum zadarnic
priveşti în gol şi-l vezi spre tavan.


Toţi sunt bulversaţi de-a ta alegere
erai optimist şi curajos
şi iarăşi ajung la o neînţelegere
cum poate fi atît de dureros?

Vorbeam într-o limbă
dar gîndeam în a noastră,
sufletul tău e în ceruri 
devenit o pasăre măiastră.

În şcoală-ţi stă a ta lumină
suspine cuprinse doar de patimi
înconjurată de-o grădină
elevi ce sădesc numai lacrimi.


Doamne, ai luat pe cel nevinovat
acum AI un înger,
dar noi - un neam îndurerat.

"Alte măşti, aceeaşi piesa"
aşa suntem acum
durere-n chin şi jale
tu ţi-ai ales alt drum...





(In memoriam Victor Moscalenco) Cerșesc o lacrimă din cer, la Dumnezeu mă rog un nor să fie efemer găsindu-mi al meu loc. Am revenit la tine, și în zadar mai plîng, în ochi îmi sunt doar florile iar tu în al meu gind. Dar tatăl tău mă-ntreabă: de vrei să-mi spui ceva? cu lacrima prelinsă s-aud ceva aș vrea... Ți-am povestit de toate, ce-i drept în șoaptă ,lin sperînd să îmi răspundă cu-al său accent divin. Îți las doar crizanteme un număr dureros, perechi de flori și răni înfipte-mi sunt în os. E toamnă-n cimitir, grădină de culoare să mă aștepți să vin, o să-ți aduc eu soare. Te las să te-odihnești, în preafrumos eden, te rog să-mi mai șoptești puțin... măcar vreun semn.

Dumnezeu să te odihnească în pace. Rămîi un coleg devotat, un frate grijuliu şi un fiu iubitor.




Cu drag,