Italia, 04.06.2014
Pierdut în negura de vreme
de-un vânt ce nu mai da speranţe,
pe strada mea şi-acuma cerne
un râu de lacrimi cu-ale voastre.
Pornind pe drumul dureros,
chemând ca să mă lumineze,
simt şi-acum înfipt în os
un înger, vrând să mă vegheze.
Nu cred că viaţa te-a cerut
să fii un sclav al nefiinţei,
Dumnezeu mereu a vrut
iubit să fie, robie cerinţei !
e cald, e frig, şi timpul trece,
tu-ncerci să fii prezent cu mine,
şi...dintr-odată totu-i rece,
şi arde-o lumânare-n sine...
Cu drag,
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu