Se afișează postările cu eticheta doina strulea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doina strulea. Afișați toate postările

joi, 3 iulie 2014

Mărturisire cititorilor mei


Nu ştiu de ce am ales poezia.
Nu ştiu de ce această cale este cea mai desăvârşită pentru a-mi exterioriza emoţiile.
Nu ştiu de ce sunt mult mai sensibilă atunci când scriu.
Nu ştiu de ce devin mai bună prin vers.
Nu ştiu de ce am început a scrie...
şi totuşi există o explicaţie. Anume durerea, suferinţa şi greutăţile m-au făcut să izvorăsc a creaţie, iar atunci când sufletul nu mai putea lupta, a apărut poezia în viaţa mea şi a creat acea relaţie dintre vocea interioară şi Dumnezeu, versul fiind unul strigător la cer.
Iar acum, zi de zi mă autodescopăr, mai găsesc o altă Doină în mine, nu numai cea ,,de jale sau înstrăinare"  , astăzi ,,mi-o spui tu care" prin mesajele primite zilnic.
Uneori mă simt vinovată în faţa voastră, şi ştiţi de ce? pentru că versul meu conţine mesaje actuale. Eu nu pot scrie la comandă, chiar dacă o fac, oamenii, citindu-mi versul, nu mă regăsesc acolo...
Şi spuneam, uneori mă simt vinovată în faţa voastră prin faptul că poeziile mele nu sunt printre cele mai îmbucurătoare, eu scriu ceea ce simt, ceea ce mă determină s-o fac e realitatea. Iar atunci când primesc mesaje, comentarii în care oamenii îşi găsesc un loc aparte în poezia mea şi suferă odată cu mine , mă simt vinovată , pentru că le-am apăsat şi lor pe rană...şi cu siguranţă doare.
Şi totuşi, vă sunt recunoscătoare TUTUROR ! Ştiu că versul meu e dur, e dureros, e rupt din realitate, e plin cu amintiri, dar e ADEVĂRAT, şi cel mai mult contează pentru mine ca el să fie acceptat aşa cum este. Nu există o regulă cum să scrii, nu există oameni care să îţi spună cum să scrii, e ca şi cum te-ar învăţa să simţi, să trăieşti.

VĂ MULŢUMESC ! PRACTIC, TRĂIESC CU VOI ŞI FIECARE DINTRE VOI AVEŢI UN LOC ÎN INIMA MEA, DEVENIM O FAMILIE, IAR ACOLO E LOC DOAR DE DRAGOSTE ÎNVĂLMĂŞITĂ DE CREAŢIE !
p.s.:
Toate mesajele, comentariile, criticile mă fac să cresc, să scriu şi să simt dublu. <3















Cu drag şi cu inimă deschisă,

p.s. : îţi mulţumesc D.L pentru logo.

luni, 23 iunie 2014

Acum şi pe facebook cu profil oficial


Dragii mei,
de astăzi, toată activitatea mea literară va putea fi urmărită şi pe facebook prin intermediul profilului oficial.
Aici veţi găsi poezii, interviuri, realizări şi proiecte implementate.
Vă mulţumesc !




https://www.facebook.com/struleadoina


Cu drag,

sâmbătă, 21 iunie 2014

Odă timpului (Creație proprie)


                19.06.2014 


Ce seară, 
Plină de lumini
Și-ntunecă orice cuvânt, 
Ce seară, 
Tu dulce mă îngâni 
Și mic de tot e-acest pământ. 

Ce seară, 
Liniștea mă cheamă 
Să întrunim un vals major,
Ce seară , 
Nu mai este toamnă 
Dar stelele și cerul ne tot vor. 

Ce dragoste, 
Eu stau și scriu un vers stând pe pridvor 
Ce dragoste, 
Al verii aer proaspăt,
Ce lin purifică un dor. 

Ce dragoste,
Emoții strânse-n lacăt 
Și libertate de cocor,
Ce dragoste, 
Nimic nu e în treacăt 
Trăiești precum un călător. 

Ce viață, 
Să fii actor decis 
Și să împarți doar replici de iubire, 
Ce viață ! 
Așa e viața de artist- 
Destin de-amor în nemurire.


Cu drag,

vineri, 6 iunie 2014

Strada 30 aprilie

Italia, 04.06.2014
Pierdut în negura de vreme
de-un vânt ce nu mai da speranţe,
pe strada mea şi-acuma cerne
un râu de lacrimi cu-ale voastre.

Pornind pe drumul dureros,
chemând ca să mă lumineze,
simt şi-acum înfipt în os
un înger, vrând să mă vegheze.

Nu cred că viaţa te-a cerut
să fii un sclav al nefiinţei,
Dumnezeu mereu a vrut
iubit să fie, robie cerinţei !

e cald, e frig, şi timpul trece,
tu-ncerci să fii prezent cu mine,
şi...dintr-odată totu-i rece,
şi arde-o lumânare-n sine...





Cu drag,

joi, 22 mai 2014

A fi om şi a-ţi defini noţiunea de OM



     Fiecare dintre noi posedă calitatea de a fi om, dar cu siguranţă, toţi trebuie să ajungem la acel nivel ca să ne putem atribui această noţiune în totalitate.

     Există oameni talentaţi, oneşti, laşi, trădători, frumoşi, dar fiecare dintre ei au un rol în viaţă, iar acesta îl descoperă cu timpul... Şi cum spunea Petrarca :  ,,Nu toţi pot fi talentaţi, dar toţi pot fi oameni buni" .
     Deseori un om îşi pierde sufletul mergând pe drum, pentru că sunt prea multe cărări care rup din el, fie prin invidie, fie prin răutate. Mai era o frază care spunea ,,Cu o floare nu se face primăvară" , la fel pot spune şi despre un om : ,,Cu in iPad în mână nu te faci om."  Există persoane care se cred mai superiori , deţinând un aparat performant, omul nu se schimbă, rămâne acelaşi, doar ceea ce este la exterior odată şi odată piere, iar interiorul nu rugineşte, pentru că sufletul e cel mai de preţ, e calea spre adevăr şi viaţa privită prin prisma francheţei.
     Nu pot să neg faptul că nu am greşit ... toţi greşim, pentru că mereu învăţăm din faptele noastre, trăite pe pielea noastră, şi nicio lecţie nu poate oferi o şcoală mai bună decât viaţa omului. Prea multă răutate, am ajuns într-o perioadă, în care omul, necunoscându-te, îţi oferă o privire monstruoasă, şi atunci înţeleg că acel om niciodată nu se va îmbolnăvi de inimă,şi ştiţi de ce? pentru că oamenilor răi le lipsesc acest organ...

Nu judec, doar analizez...  şi ... mă iau fiorii.


Cu dragoste,


miercuri, 9 aprilie 2014

OMul şi neOMul (Creaţie proprie)




Negru de cenuşă-n lume
Împrăştiat ca să-i adune,
Ulii cu venin sălbatic
Cutreieră viforul limfatic.

Oameni cu pîrghii demonice,
Fiare din abis, exotice,
Înflăcăraţi de realizări străine,
Ce suflete distruse, haine !

Labirint e tot, supravieţuieşti?
Du-ţi menirea, eşti ca să trăieşti.
Praf din scrumul ramelor de gheaţă,
Omul şi neomul – faţă-n faţă.

Cer întunecat de răutate,
Lupi ce urlă a dreptate,
Şi-un ecou te face gloată –
Bumerang e viaţa toată.

Negru de cenuşă-n lume
Împrăştiat ca să-i adune,
Lumea latră ca din haită,

Omu-şi duce a lui soartă...

06.04.2014


Cu drag,

luni, 7 aprilie 2014

Cu cît mai bine cunosc oamenii, cu atît mai mult iubesc cîinii. (A.H)



      Mila pentru animale este în mod esenţial legată de bunătatea caracterului. Oricine e crud cu ele, nu poate fi bun faţă de oameni.
      Un patruped nu cunoaşte noţiunea de răutate, tot ceea ce face din instinct e doar autoapărare. În această lume plină de mediocritate, sufletele devotate ne scot din întunericul problemelor, de fapt ele împart cu noi privilegiul de a avea suflet. Un animal îţi este mereu alături, îţi oferă compătimire, dragoste şi devotament, necondiţionat. Chiar dacă uneori îl cerţi, ignori, el revine la tine, conştientizînd că TU eşti TOTUL pentru el, că nimic nu există mai important decît propriul stăpîn. Acesta este un patruped.

  • Lipsit de raţiune, dar dotat cu un suflet în care încape toată dragostea şi admiraţia.

  • Lipsit de cuvînt, dar care poate transmite o mulţime de emoţii doar dintr-o privire, din murmurul său sau simplu, prezenţa sa.

  • Lipsit de carte, dar care ştie să se comporte şi să depăşească uneori comportamentul omului prin înţelepciunea sa ce duce la bunătate.
Lipsit de multe, dar care poate oferi momente unice, animalul este sincer, nu aşteaptă recompensă, suficientă este prezenţa stăpînului şi o privire în care demonstrezi că el înseamnă pentru tine. Pe cînd omul, ce este omul? Un trup dotat cu raţiune, carte, comportament şi cuvînt, şi nu toţi îşi pot defini noţiunea de ,,OM " . Răutate, cinism şi indiferenţă, într-o lume aglomerată caută-ţi menirea. Viaţa le răsplăteşte pe toate.







cu dragoste şi bunătate,



luni, 31 martie 2014

Izvorul (Creaţie proprie)



Vocea mea - nepotrivită
pentru-a face înţeles,
un cuvînt trecut prin sită
vreau în vers ca să îl ţes.

Căci din umbra lirei,
se mai iveşte rimă,
stau în ziua serii
cu toamna mea sublimă.

Şi nu pot să strig,
că din vers se naşte
uneori un frig,
alteori o oaste.

Sacru mi-e condeiul,
dăinuind povară,
scutură şi teiul
floarea mea amară !

Şi tot soarbe apă
din fîntîni măreţe,
poetul sapă,sapă
pînă-n frumuseţe.

Cu vioara leagănă
un cuvînt din strună,
mişcă o clipită
strofa lui nebună

Iar apoi striveşte
umbra sa din cale,
versul dăruieşte,
uneori, chiar doare.




Cu drag,



miercuri, 12 martie 2014

Supravieţuire (Creaţie proprie)



Plumb din nori
în ochi cu suspine,
vremea trece, 
vremea vine.

Corbi în zori
şi luna-i plină,
e o beznă
în grădină.

O vioară
în vuietul vîntului,
pustietate...
pe faţa pămîntului.

Alb cu negru-
ploaia răsare,
omu-i viu
şi totuşi moare.







Cu drag,

duminică, 9 martie 2014

Vocea mea interioară ...


Bună dragii mei  !





Am pregătit ceva frumos pentru voi, un mesaj care trebuie să rămînă peren în inimile voastre ...

sau aici   https://www.youtube.com/watch?v=k_82O7LCMnI





Cu drag,



luni, 24 februarie 2014

Ne naştem din mit (Creaţie proprie)




Zmeul dragostei străpunge speranţa,
Bulversată-i acum, însăşi viaţa.
Urcînd pe un pod cu flori şi cu spini,
Răsare un mit, tu-ncercînd să m-alini.
Acum e-n umbră, Păstorul, sărmanul,
Trecuta de-atunci şi veacul şi anul.
O speranţă trăieşte, urcînd pe un deal
Rămîne Odiseu pierdut într-un mal.
Uneori e destinul, alteori o dorinţă,
Luptă cu tot de eşti în sentinţă.

* Pe verticala acestui acrostih am format cuvîntul ZBURĂTORUL.

În mitologia română, termenul „zburător” este o

personificare a dorului de bărbatul iubit, a

 dragostei intense față de ființa iubită.



Dacă tot astăzi e sărbătoarea Dragobetelor, vreau să vă felicit şi să vă doresc o dragoste sinceră, găsindu-vă sufletul pereche.


Cu dragoste,


luni, 17 februarie 2014

Părinții muzicii (Creație proprie)



Ore și zile dedicate din suflet,
muzică semănată printre elevi,
răbdare crescută pînă în creștet,
timp, chibzuință și ... poate nervi.

Călăuziți de har dumnezeiesc,
își dau inima pentru o strună,
răsună încontinuu și îmi amintesc
muzica crescută în cunună.

Vocea lor e ca o melodie,
și ochii - niște diezi,bemoli
în care vorba lor e vie,
iar cugetul - fiori domoli.

Ei nu așteaptă remunerări
sau mulțumiri plătite,
destule sînt aplăudări
la munca plămădită.

Sunt promotori ai frumosului,
niște zidari sau poate actori,
e forța sublimului 
sălășluită din profesori.


Cu drag,

vineri, 31 ianuarie 2014

UMbra (Creaţie proprie)





În umbră gîndurile stau,
Plutesc în freamăte de vînt
Şi chipul cel de lut al tău,
Tot îmi hrăneşte al meu gînd.

Sunt raza ce apune iar
În visul tău nemărginit,
Dar mă întorc iar în trecut
Cu-al meu şi-al tău destin înruginit,
Privesc ce am avut
Şi ce-am pierdut.

Zidarul pasiunii tu ai fost,
Un promotor de fericire,
Tot cerul îmi este martor acum,
Cercînd să mă înalţe în iubire.


Amprente, zile şi momente,
Lăsate-n umbră au rămas.
Suflate, împlinite sau izbite,
Eu sunt o umbră-n miez de ceas,

O umbră-n lume am rămas.






Cu drag,

vineri, 24 ianuarie 2014

Rugă



Dă-ne Doamne ninsoare în cuget,
Izbăveşte lumea de răutate
Cu-a ta forţă de fulgi,
Cu-a ta albă puritate.

Dă-ne Doamne gîndire lucidă,
Presoară ninsoare în suflet, nu în păr
Şi-atunci lumea se va naşte
Ca pasărea Phoenix din adevăr.







Cu multă căldură,


duminică, 19 ianuarie 2014

Aproape de sufletele oamenilor


Salutare dragii mei cititori :*



Cîteva zile în urmă mi-a vorbit vocea lăuntrică ,,În gară iar doare" în cadrul unui concert pe scena casei de arte, acolo de unde muza s-a înfiripat.
 Am avut concerte cu public divers, dar şi scenă/sală diversă. Vorbind cu publicul, pentru prima dată i-am avut atît de aproape. Poezia mea i-a sensibilizat pe unii, cei care conştientizau cît e de dureroasă distanţa şi cît e de nemilos timpul.
Ceea ce m-a făcut să îmi ies şi eu din echilibru au fost amintirile, amintirile care apasă pe rană.
Mă gîndeam la un prieten care a plecat în eternitate, cînd recitam, probabil era şi el la acel concert...




Timp, timp, carie de timp,
urcat-ai tu omul sus,pe un nimb
şi de-acolo răsună un strigăt de disperare,
te-ai strecurat printre om,
neştiind că îl doare.




Cu drag,


vineri, 17 ianuarie 2014

Savurînd din tărîmul nuanțelor . Expoziția eminesciană 2014

Bună dragii mei :*




Zilele recente am vizitat expoziția eminesciană la Galeria "Constantin Brâncuşi" din Chișinău.
Pot să spun cu certitudine că intrarea e foarte ieftină (doar 5 lei) pentru a-ți cultiva cultura din tine și pentru a consuma o doză de picturi care îți calmează lăuntricul, doar 5 lei, deci vă recomand la toți să mergeți pentru că într-adevăr se merită. Acolo veți vedea atît picturi în ulei, pe pînză, cît și sculpturi din lemn, fier, etc.


Mai jos voi atașa cîteva din mulțimea de picturi, denumindu-le prin prisma imaginației mele :



 SCĂLDAT DE GÎNDURI ÎNCÎLCITE






 ZBORUL LUI IKAR

 PRIMEJDIE
 SAVURÎND DIN LUMEA CULORILOR




 MĂRIA SA TOAMNĂ
 SILUETE
 LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI
 ORIGINEA GÎNDURILOR

 TEMPUS FUGITUS
 ORHEIUL VECHI




Cu drag,